Melancolie

Suntem mansarde vechi pline de amintiri.

Am redeschis cutia Pandorei pe care am închis-o acu' 8 ani...
Am plecat de acasa fara sa ma uit înapoi.

Am lasat totul în urma, începea o viata noua.
In care nu mai voiam sa aud de România.

Am facut tabla rasa.

Total.

Daca am varsat o lacrima sau doua.

Hai doua, ca sa nu spun ca am inima de piatra.
Filozofia mea de-atunci era : "traieste în prezent, lasa trecutul, fii detasata si stapâneste emotiile".

Nu mai stiam nimic de tara, nu ma mai interesa, traiam în nori.

Un librar român la Paris mi-a pus o întrebare despre politica româneasca...
Am fost incapabila sa-i raspund. Nu mai stiam nimic de politica noastra.

Mi-a povestit viata lui si tot ce a îndurat în comunism pâna când a fost exilat în Franta....

- Eram prea mica în vechiul regim, nu puteam sa înteleg.

Iata o scuza buna...

Dar nici nu voiam sa înteleg. Nu ma mai interesa. Mi-a intrat pe-o ureche, a iesit pe alta.

- Daca nu te interesezi de politica, politica se va interesa de tine într-o zi.

Si nu l-am crezut.

Au trecut anii ca norii, si-mi amintesc de vorba lui.

******

Azi cutia Pandorei ce închidea România, într-un colt mic si gri al inimii, s-a deschis.

Totul mi-a revenit într-un flash : si amintiri, si versuri si iubiri uitate si melancolie...
Si am plâns.

Nu toate lacrimile strânse de 8 ani, dar mai multe decât prima oara.

Totul mi-a revenit în minte treptat ca o multime de tablouri prafuite adunate într-un pod vechi în care n-am intrat demult.

O trezire la Realitate.